Livia Ștefan: RE / VOL / VER

La început o poetă nervoasă, disperată şi agresivă – o Medeea a Giurgiului –, Livia Ştefan a tot scris, deşi nu a debutat nici de-al naibii, oricât trăgeau amicii de ea. Peste ani, în urma unei (auto)selecţii dure, a răsărit o poetă complexă, exactă şi minuţioasă. În versurile ei, urâtul şi răul, mereu prezente, rezultă invariabil în bine, chiar dacă prea târziu. Bineînţeles, fericirea nu-şi are rostul aici. Când apare riscul fericirii, poeta scoate mănuşile de dantelă, devine sarcastică. Şi e minunat că ea nu face parte dintre acei dezamăgiţi care scriu cu uriaşe speranţe narcisiste. Textele sunt îndelung pritocite, şlefuite şi lăcuite – greu să mai schimbi ceva în ele. Clasicismul acesta face bine oricărui naturalism ori idealism. re.volver e şi o armă, dar şi o reîntoarcere constantă la matca suferinţei. Şi abia suferinzii au dreptul să râdă şi să-şi bage picioarele în diversele happy-end-uri. (Felix Nicolau)